Aș putea scrie că traversez o perioadă dificilă, dar aș simți că ar fi o exagerare. Am mereu conștiința faptului că ceea ce trăiesc eu e floare la ureche pe lângă problemele serioase și grave ale omenirii, că sunt o răsfățată a sorții. Nu e totul perfect, dar nici nu am provocări imposibil de depășit. Greu e doar să încep să iau niște decizii care să mă ajute să-mi ordonez viața, să aleg ce fac mai întâi, să mă țin de ceea ce contează, să ignor manifestările specifice vârstei și să am mai multă grijă de mine. Pariez că îți sună familiar, măcar în câteva aspecte.

Maestră neîntrecută a tărăgănării și aflată într-o permanentă competiție cu timpul care pare să-mi fie tot mai strâmt (lucru care s-a întâmplat și cu hainele, motivul fiind parțial dezbrăcat și dezbătut aici), încerc să alerg după prea mulți iepuri în speranța că poate unul va sta până la urmă să-l prind. Ei bine, nu funcționează, nu așa. E adevărat, nu mai am timpul pe care-l are un tânăr pentru a face tot ceea ce visează, iar „toată viața înainte” a devenit pe neașteptate „restul vieții înainte”. Și nevoia mea de a face totul acum, „cât mai apuc”, m-a adus în punctul în care am fost foarte aproape de a nu mai termina nimic din ceea ce am început. Iar schimbările drastice care erau cât pe ce să se întâmple în România (și încă mă tem că s-ar putea întâmpla, chiar dacă nu acum), m-au determinat să iau și eu niște măsuri drastice și să încep să tai din tot ceea ce nu mă duce către scopul dorit.

Sigur că tot ce făceam până acum servea unui scop sau susținea o pasiune, a venit totuși momentul în care mi-am dat seama că am prea multe: scopuri, pasiuni, proiecte începute.

În fine, nu o lungesc mai mult, îți spun doar că în perioada următoare voi reduce numărul scrisorilor Sub Copac la una pe lună. Mă refer la scrisorile de bază, nu la micile note despre poezii care, chiar dacă nu vor fi frecvente, vor reprezenta supapa de care mai am nevoie pentru a comunica cu exteriorul... cochiliei în care am de gând să mă bag și să lucrez până termin un proiect îndelung amânat.

FOARTE IMPORTANT: abonații cu plată au primit de 90 de zile gratuite, ceea ce ar acoperi, deocamdată, perioada după care sper să revin mai des pe aici. Asta înseamnă că abonații care au optat pentru plata lunară vor avea o pauză de 90 de zile, iar cei care au plătit varianta anuală vor avea în plus aceste 90 de zile. Mi s-a părut cea mai corectă formulă, singura problemă e că nu am mai făcut asta înainte și sper ca totul să meargă așa cum mi-am imaginat. Nu pot întrerupe de tot abonamentele pentru că asta ar însemna ca tot ceea ce e Sub Copac să devină public și am motivele mele să nu fiu de acord cu asta. Am nevoie de ajutorul tău - să-mi spui dacă ai întrebări sau nelămuriri (ca să întreb și eu mai departe și să caut răspunsuri) sau să mă atenționezi dacă observi ceva în neregulă.

Relaxez „programul” doar aparent, în culise voi lucra intens. Momentan particip la partea a doua a unui curs de scris cu Marin Mălaicu-Hondrari, în iunie iau o gură de aer la Jazz in the Park (vezi impresiile de anul trecut aici și dă de veste dacă vii și tu), spre final de iunie merg într-o tabără intensivă de scris la Vama Veche, la început de iulie dau o fugă la Paris pentru cea mai mare expoziție David Hockney. Între timp, colaborarea cu Observator cultural continuă, așa cum sper să avanseze și ilustrațiile din nuvela ilustrată la care lucrez de prea mult timp, inspirată de Socotra. Pare frumos, este frumos, dar nu e și ușor.

Mulțumesc așadar pentru înțelegere și pentru susținerea extrem de prețioasă de până acum! Nu uita că poți să-mi scrii oricând - sunt ocupată, dar nu atât de ocupată încât să nu mă bucure un semn de viață și prietenie.